Ana are mereu

o mână-n pantalonii mei și una peste gât,

Ana știa să joace dur, 

dar

Ana a pierdut.

stătea întinsă, goală, caldă-n pat. era atât de sus cu sângele-nțepat și parcă-n plâns, împingea florile și sforile imprimate pe cearceaf. 

“pleacă de lângă geam”, parcă ziceam, într-una. “nopțile sunt lungi și blugi scurti, nelimitate mântuiri, ajung în 5 minute acasă oriunde ai fi.” “mă cheama Ana.”
albă, cu ochii ei de smoală, era frumoasă ca o vară. Ana mânca pricomigdale cu gură de soprană, dinții albi, păsări în piept și fluturi pe ciorapi. era curată ca mâinile chirurgilor, acoperită-n mintea slugilor, sângele prins în cauciuc și inima petic cusut de gură. Ana avea o lună de trăit la maxim în fiecare lună și o prindeai pierdută-n vreo bodegă, cu o țigare-n mână, plină de semne, plimbând limba prin gură, după pastile și măsele.

purta la gât bărbați, se învelea noaptea cu ei și nu punea conditii. sex, sudoare? nu! expediții. îngrămădea-n bagaje toți nenorociții și îi plăcea la nebunie. “cine știe cine-i Ana?” spunea fumând țigarea. de după, langă un alt ăla, mai sorbea din Cola și mângâia mândră vânătăi verzi și amare ca rucola. ei îi plăceau nebunii și îi privea cu poftă, strângădu-și tare sânii. Ana avea culoare, avea și bani și inimă, și moarte și amante și cruci și mâini murdare, o sută de cheițe înghesuite-n buzunare.

o mână-n pantalonii mei și una peste gât,
Ana știa să joace dur, 

dar 

Ana a pierdut.

[text incomplet]

2 Comments

  1. unul dintre cele mai plăcute lucruri – să cunoşti vocea care scrie un text, să-l poţi citi auzindu-l

    îmi pare rău că lipseşte muzica

    dar oricum, mulţumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *