POEZII

cer cei

Aveam un prieten dependent de ea.
Și ea, ea era doar un motiv în plus.

Dependent de treptele tale gri, draga mea dragă,
Poteci și bodegi, degete reci, ore întregi în cadă.

Pe cap cu joben cenușă și vileagul o groasă perdea,
Citești încet viitorul-n cel mai adânc culcuș de cafea.

Te ridici să cazi în toate, cu ultimul zbor peste apă,
Pe ghete scrie “sfârșit”, pe limbă “vreau să înceapă”.

Fugea din mine rugina, an de an ca vopseaua din blugi,
Eram parcă mai tânăr, străluceam în cerceii tăi lungi.

Mi-e dor de tine când îmi ziceai “ei vor să te risipești!”
Sită cu nume de București, revin cu o mie de vești!

Aveam un prieten dependent de ea,
Și ea, avea doi cercei ca niște îngeri păzitori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.