jocuri de lumini

Asta a început ca o poezie despre Dumnezeu,
Care s-a schimbat pe drum.
Ca și el de altfel.

Mă gândesc uneori dacă
Voi apuca să revăd cumva
toate aceste lumini
cărate cu greu până aici.

Soarele cald din parcarea Ilinei, când nu avem grija soarelui de mâine din parcarea gândurilor mele obosite, apusul roz din cimitirul Metalurgiei, obositoarele flash-uri trimise de mare când am pescuit cu tata pe stabilopozi în Mangalia și am prins doar câini de mare, primul soare văzut deasupra norilor, lumânările tuturor zilelor de naștere stinse în Rahova și chipurile de deasupra lor, răsăritul câș de pe nisipuri, scânteile din curtea bunicilor, farurile Daciei, monitorul lăsat deschis în loc de veioză.

Lumina din pielea soției mele când o surprind dezbrăcată dimineața. Lumina din nesăturata uimire a copilului meu pentru care totul este nou, inclusiv uimirea mea în fața înălțimii sale din fiecare zi.

Mă gândesc uneori că
Țin atât de mult la lumină
Și tu mă cerți mereu
că o las aprinsă.