Categorii
POEZII
-
22 Feb 2011 @ 18:37exista un loc murdar numit imaginatie
pagini de monstru, deruleaza disperat inapoi. unde am ramas cu sfarsitul?
adapost modest. cladire rosie in centrul New York-ului, amenintare cu bomba! oameni mancand pumni intregi de furnici, temnita, o blana de urs polar pe cimentul umed, un creier plin de acid. tusind prin gaura unei chei. orasul asta nu doarme niciodata? copil legand sireturile altora, palma peste fata, alta palma peste fata, alta palma peste fata, secventa repetata pana la lacrimi.
pachet de tigari muscat, cioburi in gura lumii, mesteca plin de lacrimi. tastatura cu dinti, o femeie pe tocuri ce doreste sa atinga cerul asa, oameni cuminti numarand bani intr-o casa pustie. un milion, doua milioane, 21 de milioane de oameni saraci pe luna, o papusa arsa de tigari, un porumbel mort in plamele unui preot, o scrumiera in forma de cruce, o carte de colorat cu cina cea de taina, unde e Iuda?,
un copil plin de vopsea intreaba in franceza unde-i muzeul. o masina de scris aruncata de pe baraj, o gura de femeie, ruj rosu, ventilator in rai, voce groasa, plina de ecou, unde ai fost pana acum?
noi nu suntem nimic nou, noi nu stim cine suntem inca, un “inca” lung, noi stim doar cat sa nu murim de foame cand, stomacul are aripi si vitaminele vin din complimente fugitive, zboara monstrule zboara. noi scriem cu maini bolnave. cu suflet in sunet si sunet in suflet. de clopote,
exista un loc murdar numit imaginatie
photo: darren mcdonald -
07 Feb 2011 @ 15:20oameni mai multi
*La o cafea cu Moartea, la varsta mea.
Oameni mai multi, oameni mai multi, mai mandrii, mai urati. Mai imparte tabla Tata si vinde-ma odata! Ca-i multa ceata si bravada de la harti pan la taraba.
Visam la lumea de apoi cu tineretea-n varf de turn, dupa ce adevaru se va umple ochi si ochii vor vedea ca nu exista nici un drum. Lumea-i pionul, oamenii tin nebunii si sahul e un joc plictisitor in care mi-am uitat stapanii.
As vrea sa uit pianul, viorile si notele, sa uit zambetul tau cand numarai bancnotele. Sa uit hainele tale sobre si parul rar inchis, sa uit cartile vechi de joc, tarot incins, pantofi cu toc, geanta in loc de coasa si cojoc.
Aveai ochii albastrii si pielea rea, ciobita, buzele mari si sanii tari si te priveam ranita de sute de eroi si armasari. Dezamagigea iti sticlea-n margele si pahare, ceva mai tare si…
Moarte imi gandea cu voce tare:
“Mi-e dor de omul ala care, isi lasa frica-n inchisorare si inima in soare, scrisul intre covoare si ochii in sertare. Mi-e dor de o exceptie, de-un gest enorm, de-o lume mica, de sentimente simple, de-o viata simpla.
Sa nu uiti niciodata tinere ca esti decat o virgula intre un adevar si altul. Ca multi arcasi rup patul si dorm cu tolba plina de urale, o ploaie de sageti si-un cimitir plin de coroane si alt asfalt descalta alte palme, tara de caini, popor de maini la spate.
Eu n-am pierdut destule sa pot iubi o lume care-mi trece omul potrivit la locul potrivit dar nepoftit si nevoit sa plece. Palme lovite fara lege, mila de brici si trece timpul asta, p’aici cu asa tupeu!
Ce poti sa-i zici? Nu zici c-am 25, parca mereu am fost batrana, cum imi dadeau drumul la mana cum mai pierdeam un an, o luna. Mi-e frica de siguratate, de liniste, de mine, de moarte, zise Moartea.
Sunteti toti reci ca inima zapezilor ramase, ravase lase, cersiti putere, serpi lungi cu inima ascunsa in curele, in gulere si steme, doar firele ce sar din piele, furtune mici cu mame drene, puroiul sincer si vinul alb, absenta din cer si ingerii mei calatori nu tin de cald cand tremur in oglinda, cand este gol in pat. Cand poate mor si nimeni nu stie! Ingropata-n hainele mele cu ochi de jucarie.
Martir precoce pentru iubirea voastra, tocuri cui in palma mea pe crucea nimanui.
N-ai cui sa-i spui iubita? Zi-mi mie draga! Traieste clipa!”
Si eu i-am zis:
E ziua ce se naste greu, caderea somnului din pat, drumul opac si munca ce-ti mananca lupta cu pofta de sarac, semeni de suportat, banii la fel de mici ca tine si monstrii de sub pat care-ti prescriu pastile – Ia una azi si 10 maine.
Prea multa galagie!
Liniste! Scriu poetii.
Plang barbati.
Vorbesc peretii!Desenul varfului de deget ce cade-n decolteul vietii.
Si moarte-mi spuse, cu glas slab:
“Octavian, mananci cacat! Da esti baiat de treaba, imi pare rau ca iar te las da am lectii de dans la 7, tre sa ma vad cu cineva la 9, am accident pe DN1 si uitate si tu, iar ploua!”
Si ne-am zambit, m-a sarutat si a plecat din cafenea. Si stii ce-i mai urat la ea, nu ca ar fi ok in rest, da mereu, mereu…
Doar eu platesc.
-
23 Nov 2010 @ 15:49Steleverzi vs. Emancipator / Maria plange mereu verde / Rebel Monk Mashup
Maria plange mereu verde / Mashup / Steleverzi “Maria plange” vs Emancipator “Evergreen” / Download
-
17 Nov 2010 @ 23:39un titlu care sa spuna totul
si ma gandeam acum ceva ani sa scriu o poezie cat toti poetii. un fel de monument, o incercare, un morman de carne nobila
dar ca un orb, am iubit doar varful bastonului ajutator nu si
mana care il tinea.
am mancat din femei nevinovate doar muza si le-am golit ca pe niste pepeni galbeni.
nu am gasit decat dulcegarii ieftine in amestecul de alb, negru si sange in care se spala orasul asta.
au ajuns toti baietii astia tineri, aceste cicatrici ale adolescentei in format a4 doar o galeata de taste
de caractere si litere si cifre
prinsi undeva intre talent, foame si frica de anonimat.
poezia este ca un implant cu silicon,
pieptul plin, inima goala.
